Ghid introductiv privind dizabilitatea și mentoratul educațional
În cadrul proiectului „Măsuri de suport pentru prevenirea abandonului educațional și facilitarea procesului de învățare și finalizare cu succes a studiilor adaptate nevoilor elevilor și studenților din Regiunea Sud-Muntenia”, cod 327741, a fost elaborat „Ghidul introductiv privind dizabilitatea și mentoratul educațional în activitatea cu persoanele cu dizabilități”.
Materialul este destinat cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar și are rolul de a sprijini dezvoltarea unui mediu universitar accesibil, incluziv și orientat spre nevoile reale ale studenților cu dizabilități.
Ghidul oferă o prezentare clară a termenilor specifici dizabilității, a principalelor modele de abordare, a cadrului legislativ relevant din România, dar și a unor recomandări practice pentru activitatea educațională. Totodată, documentul evidențiază importanța monitorizării integrării studenților cu dizabilități în învățământul universitar și propune strategii generale de sprijin pentru formarea educațională și participarea activă la viața academică.
Prin acest demers, Universitatea „Valahia” din Târgoviște își reafirmă angajamentul față de promovarea educației incluzive, a accesibilității și a egalității de șanse, contribuind la consolidarea unui cadru academic fără bariere.
Ce conține ghidul
- definirea termenilor specifici dizabilității;
- modele de dizabilitate și perspective actuale;
- concepte noi în psihopedagogia specială;
- legislația din România privind persoanele cu dizabilități;
- tipuri de dizabilități și recomandări minimale;
- caracteristici esențiale pentru profesorul care lucrează cu persoane cu dizabilități;
- monitorizarea integrării studenților cu dizabilități în învățământul universitar;
- strategii generale de sprijin în procesul de formare educațională.

